parallax background

Dezvoltarea resurselor onshore vs. offshore

Dezvoltarea resurselor de ţiţei și gaze naturale din zona offshore (pe mare) sunt fundamental diferite de cele din zona onshore (pe uscat), mai ales când acestea sunt dezvoltări „de frontieră”, în locații fără infrastructură existentă sau reglementări mature. În general, dezvoltările offshore necesită atât tehnologii specifice de foraj, producție, transport și operare, cât și perioade extinse de planificare și execuție, cu investiții în avans mult mai mari decât dezvoltările onshore. De asemenea, trebuie încheiate acorduri comerciale complexe pentru a sprijini proiectele de dezvoltare offshore și pentru a asigura viabilitatea lor comercială.

Cum se diferențiază proiectele de dezvoltare a resurselor din zona offshore?

Tehnologie

  • Proiectele de dezvoltare a resurselor din zona offshore necesită tehnologie specifică.
  • Proiectele de dezvoltare a resurselor din zona offshore a Mării Negre sunt fundamental mai complexe decât cele din zona onshore deoarece sunt localizate într-un mediu coroziv cu o topografie complexă. De asemenea, necesită utilizarea unei tehnologii și expertize de ultimă oră, implicând echipamente speciale și furnizori de servicii cu experiență pentru dezvoltările situate în ape adânci.
  • Proiectele de dezvoltare a resurselor din zona offshore au termene de execuție mult mai lungi prin comparație cu proiecte onshore similare (de la începerea activităților seismice până la începerea producției). Astfel, aceste proiecte sunt mult mai expuse modificărilor legislative și ale mediului de afaceri din România spre deosebire de cele onshore.
Costuri mai ridicate

Proiectele de dezvoltare a resurselor din zona offshore necesită investiții considerabil mai mari decât cele din zona onshore, investiţii ce pot ajunge până la câteva miliarde USD și care trebuie făcute înainte de începerea producţiei.
  • Forarea unei sonde în apă de mică adâncime în zona offshore poate costa de 10 ori mai mult decât o sondă convențională din zona onshore, în timp ce o sondă în offshore la apă adâncă poate costa de 100 de ori mai mult decât o sondă convențională din zona onshore.
  • Forarea unei sonde în apă adâncă poate costa chiar și 150 milioane – 200 milioane USD.
  • În ultimii 15 ani s-au investit peste 2 miliarde USD doar pentru activitățile de explorare offshore. Dezvoltarea facilităților de producție pentru proiectele noi implică investiții suplimentare de câteva miliarde USD.
  • Investițiile de o asemenea magnitudine necesită parteneri multipli și asocieri între companii pentru a gestiona riscul financiar aferent explorării și producţiei acestor resurse. Implicarea companiilor petroliere internaționale este esențială pentru succesul unui astfel de proiect, dat fiind faptul că acestea au de regulă puterea financiară și expertiza pentru a supraveghea cu succes proiecte atât de mari.
Infrastructură și accesul la piață

Spre deosebire de proiectele de dezvoltare a resurselor din zona onshore, investitorii în dezvoltarea resurselor offshore din România trebuie, de asemenea, să dezvolte și o infrastructură vastă, care este necesară pentru a transporta și/sau prelucra gazele la țărm, să o conecteze la sistemul național de transport (SNT) de gaze naturale al Transgaz.
  • Datorită faptului că infrastructura SNT nu este dezvoltată, în prezent, până la coasta Mării Negre, dezvoltarea resurselor de gaze naturale offshore necesită  o expansiune a SNT de gaze naturale ce trebuie susținută prin angajamente financiare semnificative din partea investitorilor din zona offshore.
  • Asigurarea accesului la SNT și la piață necesită adesea încheierea de acorduri de transport și/sau de vânzare pe mai mulți ani, care oferă investitorilor vizibilitate financiară viitoare. Capacitatea acestora de a pune în aplicare astfel de acorduri depinde în mare măsură de predictibilitatea cadrelor fiscale, legislative și de reglementare aplicabile.
Pot trece 15 ani de la explorare până la prima producție

  • Proiecte de pionierat: Domino 1, prima sondă de explorare în ape de mare adâncime forată în România, a fost finalizată în anul 2012. Proiectul MGD, în derulare, are potențialul de a fi primul proiect nou de producție offshore de gaze naturale în România, în ultimii 20 de ani.
  • Lipsa infrastructurii offshore existente: Investitorii offshore vor construi întreaga infrastructură maritimă, subacvatică și onshore până la conectarea cu SNT.
  • Sumele investite sunt cheltuite în avans, fiind necesari mai mulți ani până la începerea producției și realizarea veniturilor aferente.
Condiții fundamental diferite pentru construirea și utilizarea infrastructurii spre deosebire de operațiunile efectuate exclusiv pe uscat

Specificitatea Mării Negre implică tehnologii speciale:
  • Mediul subacvatic este coroziv la adâncimi mai mari de 100 de metri.
  • Pentru a ajunge în Marea Neagră, echipamentele de foraj și celelalte materiale de mari dimensiuni ar putea fi condiționate de tranzitul prin strâmtoarea Bosfor.
  • Pentru mai multe detalii vizionează VIDEO - ExxonMobil & OMV-Petrom - MOBILIZAREA PLATFORMEI
 
Rată efectivă crescută a redevențelor pentru offshore

13% cotă de redevență offshore: nivelurile ridicate de producție pentru dezvolările offshore conduc la aplicarea, aproape fără excepție, unei cote maxime de redevență de 13% din valoarea producţiei offshore de gaze naturale curente şi estimate pentru viitor, aceasta fiind una dintre cele mai mari cote de redevență comparată cu jurisdicții offshore similare din Europa.

Citeşte mai mult: Ghidul global EY 2019 privind taxarea petrolului și gazelor  (“Ghidul EY”); Studiul Deloitte (aprilie 2018) - O imagine de ansamblu asupra redevențelor și impozitelor similare; Sectorul upstream de petrol și gaze naturale în Europa și Studiul Biris Goran (septembrie 2019) Starea sistemului de impozitare specific sectorului upstream al gazelor naturale din România
În conformitate cu practicile europene din alte state

În conformitate cu practicile europene din alte state , cum ar fi: Marea Britanie, Olanda, Spania, Italia, Polonia etc.

Citeşte mai mult: Separarea cadrului fiscal onshore vs offshore – practică internațională